5. Confesiunile unei iubărețe

De departe, Confesiunile unei iubărețe este cea mai simpatică lectură a mea din ultima vreme.

Rosie este o tipă foarte drăguță, cu care facem cunoștință în timpul unei petreceri, la care își însoțește iubitul, pe Jonathan. Acesta are un Șef absolut insuportabil, cu idei ori proaste, ori preconcepute, și căruia Rosie face tot posibilul să nu îi răspundă nerespectuos. Chiar dacă asta presupune să își îndese toată seara mâncare în gură, motivând că nu poate vorbi cu gura plină. Iar pantofii (Jimmy Choo) o strâng atât de tare! I-a primit de la dragul de Jonathan, căruia nu i-a putut mărturisi că poartă la picior același număr cu el, așadar, sunt cu două numere mai mici. De fiecare dată când primește pantofi de la Jonathan, Rosie își comandă o pereche identică de pantofi de mărimea corectă de pe internet, însă de data asta nu au ajuns la timp, iar dragul de Jonathan a insistat ca ea să îi poarte la această ocazie deosebită. Ghinion! Mai ales când nu mai are nicio scuză la dispoziție să îl refuze pe Șeful libidinos al lui Jonathan când acesta o invită la dans. Lucru care se termină destul de tragic, pentru că Rosie, în dureri chinuitoare de picioare îl calcă pe picior pe Șeful cel rău, și de acolo lucrurile degenerează.

Și toate astea se întâmplă sub privirile insistente ale tipului irezistibil de la masa alăturată! Care are langă el o blonda sueprbă, deci care este clenciul?

Păi, în momentul în care Jonathan o trimite frumușel acasă pe Rosie pentru că i se pare lui că șansele de avansare i se micșoreaza simțitor cu fiecare secundă în care Rosie se află în aceeași cameră cu Șeful, misteriosul bărbat de la masa alăturată îi ține companie și o cucerește cu ceea ce s-ar putea numi "sprânceana sarcastică". Și cu șarmul lui. Și cu frumusețea lui nepământeană. Și așa mai departe...Iar acest bărbat misterios bărbat dispare în noapte, fară ca Rosie să afle măcar cum îl cheamă...

Pe langă problemele de inimă albastră, Rosie mai are de-a face cu o mamă vaduvă ce o presează să se mute înapoi acasă. Și mai are și o bunică ce suferă de o mică obsesie pentru pitici de gradină. Și sex. 

Spre norocul ei, are o grămadă de prieteni. Care se așează rând pe rând la casa lor, și deși se bucură pentru fericirea lor, nu poate să nu se simtă ușor deprimată că este singura...singură. 

Așa că, atunci când ocazia se ivește, Rosie ia decizia cea mai comodă: de a încălța perechea de pantofi vechi si comozi. Metaforic vorbind.

Mi-a plăcut mult de Rosie, de felul în care se destăinuie, de felul ei de a gândi, de a reuși în final să iasă din "comfort zone" și să riște. Să riște să fie fericită. :)


Vă urez și vouă să riscați pentru fericire! Eu chiar cred că merită!

Cristina

4. Sex, romance si bestselleruri

Sex,romance și bestselleruri n-a fost chiar printre preferatele mele. Spun nu chiar pentru că nu a fost atât de rea precum Clubul Dependentelor de pantofi, dar nici așa de reușită ca Jemima J. sau Confesiunile unei iubarețe. Pe o scară de la 1 la 10, unde 1 este foarte slabă, i-aș da un -7.

Povestea în sine este ușor cam fumată.

Jack Carter este un scriitor de romane fierbinți de dragoste, pe care le publică sub pseudonimul Celeste D'Arcy. Acesta, trecut prin viață și un mariaj nereușit, dupa multe one-night-stand-uri, se hotărăște să nu mai facă sex cu nicio femeie, decât după ce se va fi convins că respectiva este Aleasa.

La momentul oportun apare în scenă Molly, o nimfomană cu acte în regulă (dacă ar exista așa ceva), care a fost concediată pentru ce altceva, decât pentru comportament indecent!? Așa că sora lui Jack o instalează temporar pe duduie acasă la el. Și, nici una, nici două, se apucă și ea să scrie romane de dragoste. Dar nu fierbinți, ci de-a dreptul pornografice, spre stupoarea lui Jack. 

Urmarea firească: Jack își pierde inspirația, iar personajele lui nu prea mai reușesc să facă lucruri noi și surprinzătoare. Și, desigur, se îndrăgostește de Molly. Care este însărcinată cu un mascul nesemnificativ cu care s-a intersectat la un moment dat în viață. Dar pe care acest detaliu nu o împiedică să încerce să se culce cu Jack. Și așa continuă povestea: o permanentă tatonare între cei doi.

Ce mi-a plăcut: 

• Faptul că a existat un oarecare suspans: tot așteptam să se întâmple inevitabilul între Jack și Molly, și de fiecare dată se întâmpla ceva care să împiedice asta;
• Faptul că Molly nu era o femeie perfectă, ci avea ușoare defecte care o făceau sa fie unică, și pentru care Jack o iubea și mai mult.

Ce nu mi-a plăcut:

• Nu am înțeles de ce Molly a trebuit să fie însărcinată cu celălalt gentleman, pentru că nu au fost implicații interesante la care treaba asta să conteze în vreun fel;
• Povestea a fost foarte previzibilă, singura surpriză a fost momentul când aveau să se petreacă lucrurile.

Pe data viitoare!

Cristina

3. Cum sa scap de Matthew

Cum sa scap de Matthew mi s-a parut o carte draguta la prima vedere, dar usor deprimanta la lectura.

Helen este o femeie de 39 de ani (secretara la o firma de PR) care de patru ani de zile are o relatie cu un barbat casatorit, si cu multi ani mai in varsta ca ea, pe nume Matthew. Cand in sfarsit Matthew face pasul cel mare si o paraseste pe sotia lui, Sophie, Helen nu mai este asa de sigura ca il vrea pe Matthew, si atunci incearca sa gaseasca modalitati de a-l trimite pe acesta inapoi acasa la sotia lui.

In acest scop, se imprieteneste cu Sophie (sub acoperire, desigur - pentru Sophie ea este Eleanor, PR de succes) si incearca sa o convinga pe aceasta ca Matthew este cel mai bun lucru pentru ea. Iar pe Matthew il cam tine la o distanta respectuoasa (desi locuiesc impreuna) in speranta ca acesta va tanji dupa sotia parasita si se va intoarce la ea.

Intre timp, Helen il intalneste pe Leo, dupa care i se cam aprind calcaiele (iar sentimentul este reciproc), insa afla in scurt timp ca acesta este fiul cel mare al lui Matthew, din prima casatorie. Ceea ce face situatia problematica.

La mijloc mai apar si ceilalti doi copii ai lui Matthew, doua fete pe nume Claudia si Suzanne, carora Helen incearca din rasputeri sa le intre in gratii. Normal ca figura nu ii iese foarte bine.

Senzatia de usoara deprimare pe care am incercat-o citind cartea vine de la faptul ca toata situatia in sine e trista. Nu prea poate sa iti placa de Helen, pentru ca deh, a furat sotul unei alte femei, care nici macar nu este un macho-man. De Matthew ti se face mila, pentru ca Helen il trateaza cam urat in incercarea de a scapa de el. Prietena cea mai buna a lui Helen (Rachel) intalneste un barbat extraordinar cu care isi planuieste nunta in cele mai mici detalii si o ignora complet pe amica ei. Iar faptul ca Sophie si Helen devin prietene apropiate frizeaza fantasticul.

In mare, nu pot spune ca a fost un roman de necitit, dar m-a lasat rece de la prima si pana la ultima pagina. Nu m-am distrat deloc citind-o. Din pacate.

Ca de obicei, orice ati citi, lectura placuta (si obligatorie)!

Cristina



2. Clubul dependentelor de pantofi

Stiu, titlul suna fooaaaarte bine. Din pacate, continutul a fost complet dezamagitor.

Patru femei (Lorna, Helene, Joss si Sandra), cu niste vieti destul de jalnice (una este ingropata in datorii, una este sotia unui om celebru cu care are o relatie doar pentru ochii presei, una este o dadaca pe care angajatii nu o respecta deloc, iar ultima este femeia de la Linia Fierbinte), se reunesc saptamanal in "Clubul dependentelor de pantofi" si fac schimb, la inceput, de pantofi, iar mai apoi, de confidente, si astfel devin deodata cele mai bune prietene. Pana aici nimic special. Nici de aici incolo, pentru ca nu se petrece nimic notabil in toata cartea. Sunt doar patru femei triste care se pupa in fund una pe cealalta (ca sa ma exprim mai voalat) pana la ingretosarea cititorului. (Si spun asta in calitate de fan al serialului Sex and the city - deci chiar exagereaza).

Singurele posibile puncte de interes ar fi faptul ca sunt descrise perechi de pantofi colorate si frumoase, apartinand unor designeri celebri.

In rest, dialogurile sunt de-a dreptul penibile, nu cred ca exista cineva care sa vorbeasca asa in realitate. Nu stiu sigur daca este din cauza traducerii sau pur si simplu autoarea (Beth Harbison) nu este prea priceputa la scris.

Ce ma intriga si mai tare sunt parerile "avizate" de pe ultima coperta (Marian Keyes - scriitoare de romane chick-lit, Publishers Weekly si People), care pe mine m-au pacalit cu mare usurinta sa cumpar cartea:

"Beth Harbison scrie cu verva si umor", "Chick-lit din crestet pana-n talpi" si "O carte care m-a cucerit de la prima pagina" sunt doar cateva dintre ele. Nu cred ca am zambit nici macar o singura daca cand am citit cartea, iar de verva nici nu cred ca se pune problema.

Concluzie: Pentru mine aceasta carte a fost o maaaaaare plictiseala, nici nu stiu cum am reusit sa o citesc pe toata. Cred ca sunt plina de vointa. 

In speranta ca urmatoarele carti vor fi mai bune, va doresc Pofta la lectura!

Cristina