Bărbații

Am descoperit de curând o carte foarte interesantă, Enciclopedia lucrurilor care ma sâcâie zilnic, scrisă de Hannes Stein (apărută la Editura Nemira). Am citit primele câteva pagini și am constatat că e foarte reușită, așa că m-am gândit să vă prezint niște fragmente. Cele de azi se întâmplă să fie despre bărbați și femei. Spor la lectură!

BĂRBAȚII

Nu este vorba aici de porcii cu burțile atârnate și nici de alte animale infecte. Nu ne interesează nici prostănacul în costum și cravată, care nu cunoaște decât o tema de discuție, mai exact despre el însuși, și care ține morțiș să ajungă la desuurile oricărei femei care-i iese în cale, cu degetele lui ca niște cârnați. Nu ne interesează nici genul cu haină de piele și respirația rău mirositoare, care târăște prin parcuri chelnerițe culese la întâmplareș după cum îl vom trata cu dispreț și pe cochetul cu lanț de aur și ochi albaștri-văzduh, în spatele cărora se cască vidul. Nu avem o problemă nici cu universitarul cu barbă rară și ochelari din os, care nu ar găsi un clitoris nici cu sistemul GPS. Nu, aici este vorba despre bărbați cu mâini sensibile și riduri de expresie, care le acordă femeilor atenția tuturor celor șapte simțuri ale sale, care, cu umerii lați, arată bine atât în costumul cu vestă, cât și în jeanși, care folosește

un aftershave amețitor și care, pe deasupra, mai știe și să gătească - scurt și îngrozitor: vorbim despre bărbatul visurilor. Se prezintă în toate formele și variantele posibile, la șaizeci de ani, împuținat de vârstă, ori înalt și năvalnic, sărac-lipit ori moștenitor de milioane, antreprenor în construcții cu surprinzătoare fantezie ori artist cu uimitor simț practic. Și se pare că există chiar și câțiva jurnaliști care corespund imaginii ideale schițate aici. Omul visurilor merită toate cele zece puncte pe care le acordă spiritul lumii in eroticis. Se poartă cavalerește și cu noblețe; este înțelept; este puternic; este tandru; madame, ar putea să fie într-o zi tatăl copilului dumneavoastră. Partea proastă rămâne că, pe deasupra, este și laș.

Orice femeie care merită să se cheme așa știe instinctiv cum să-și pescuiască un bărbat al visurilor. Mai întâi joacă rolul de femme fatale în ciorapi-plasă, ca să-l ademenească în pat. Păstrează stilul Carmen și Cleopatra, să nu dea de bănuit că ar avea vreun gând serios. Îi șoptește cuvinte dulci și îl convinge să meargă în weekenduri senzuale prelungite la Marea Baltică. Și apoi, când este cu totul pierdut, când zace în năvod și se zbate, când nici nu mai știe de capul lui de îndrăgostit, atunci ea închide cursa cu o mișcare hotărâtă.

Ea, numai ea, va fi femeia viații lui. Într-adevăr, un plan extraordinar! Și conceput cu atâta simț al detaliului! Dar totul eșuează, desigur, pentru că bărbatul visurilor o va părăsi. Și, judecând la rece, nici măcar nu ne putem supăra prea rău pe ticălos. Bărbații se comportă exact ca în principiul incertitudinii al lui Heisenberg, care afirmă că putem cunoaște doar locul unde se află sau sensul de rotație al unei particule atomice, dar niciodată ambele date simultan. Asta înseamnă că bărbații - dar în special cei ai visurilor - nu sunt capabili să combine în mintea lor conceptul de femme fatale cu acela de parteneră de viață. Nu știu ca "unu plus unu fac doi", după cum se spune în limbajul așa de potrivit în limbajul comun; o jumătate sau alta din ecuația vieții le alunecă și cade zgomotos la pământ. Curajos exprimat, își doresc fie ciorapi-plasă, fie bigudiuri. Ambele deodată îi stresează. Dincolo de asta se ascunde panica, ale cărei rădăcini trebuie probabil căutate la începuturile îndepărtate, confuze, ale speciei. Trebuie să presupunem că, undeva, pe Valea Neanderului, o maimuță femelă înzestrată cu puteri sexuale vulcanice trebuie să fi înghesuit un Cromagnon în peștera căptușită cu mușchi în care locuia, probabil ca la ofițerul stării civile, iar bietului Cromagnon i-o fi intrat o asemenea spaimă în oase, încât și astăzi e pregătit să o ia la fugă în orice moment.

Prin urmare, cum procedează o femeie care l-a întâlnit pe bărbatul visurilor ei? Să renunțe la numărul de femme fatale pentru a se încadra imediat în categoria locuință faimilală cu terasă și grădină în față? Din păcate, nu, nu funcționează chiar așa de simplu. O femeie care de la bun început ademenește cu bigudiurile, zgârcindu-se la nuri, nici măcar nu-și face apariția pe radarul erotic. E ca și cum n-ar exista. Și dacă totuși se înscrie cumva, absolut întâmplător, în raza vizuală, declanșează imediat instinctul primar de fugă al bărbatului (numit pe scurt IPFB în limbajul tehnic). De altfel, nimic nu este nou. William Shakespeare a știut să compună un cântecel despre IPFB încă din secolul al XVII-lea:

Sigh no more, ladies, sigh no more,

Men were deceivers ever;

One foot on sea and one on shore,

To one thing constant never;

Then sigh not so, but let them go,

And be you blithe and bonnie,

Converting all your sound of woe

Into hey nonny nonny.

Sing no more ditties, sing no more

Of dumps so dull and heavy,

The fraud of men was ever so,

Since summer fisrt was leavy.

Then sigh not so, but let them go etc.

Tradus în proză: "Nu mai oftați, doamnelor, nu mai oftați, bărbații au fost amăgitori dintotdeauna; cu un picior în mare și celălalt pe uscat, niciodată loiali unui singur lucru; atunci, nu mai oftați, lăsați-i să se ducă, fiți vesele și mulțumite și prefaceți-vă tânguiala în hohote de râs. Nu mai cântați melancolia, nu mai cântați tristețile neroade și apăsătoare; nestatornicia lor a fost așa mereu, de când crește vara frunză pe copaci. Nu mai oftați, etc." Oare totul să însemne, limpede, că dilema străveche a omenirii nu poate fi ocolită elegant? Oare femeile trebuie să se împace cu gândul ca domnii zămislirii sunt mereu prea slabi pentru zeițele-răscolitoare și prea nătângi pentru banale muritoare, din cotidian? Ei bine, nu, există totuși o soluție: doamnele să renunțe la visul lor despre bărbatul visurilor și să se combine cu otrepele despre care vorbeam la început. Și vor vedea ce vor păți.

De acord, totul este o generalizare nedreaptă. Nu toți purtătorii de cromozomi Y corespund schemei desenate aici. De netăgăduit, există totuși și bărbați care să nu fie nici scârboși, nici lași. Și li se spune călugări trapiști.

Ca să nu se supere nimeni, în continuare o să citez și fragmentul despre femei. Că doar nu or fi ele mai breze!