Azi despic în patru firul narativ al romanului Veghea, scris în mod remarcabil de Sarah Waters, apărut în România la editura Polirom.
În primă fază facem cunoștință cu personajele, încercăm să înțelegem relațiile dintre ele și să descoperim ce anume s-a întâmplat în trecut, pentru ce motiv există între ele o anumită tensiune. Ceea ce e complet la îndemâna cititorului, pentru că ordinea evenimentelor e cronologică inversă.
Acțiunea începe în anul 1947, în Londra, când ne sunt prezentați Kay, Duncan, Helen, Viv, și în mare parte, viața lor din acel moment. Date fiind circumstanțele, cititorul nu vrea sa afle cum se termină totul, ci cum a început totul, cum s-a ajuns aici. Și va afla. Pentru că romanul se continuă cu anul 1944, când deja parcă încep să se mai descifreze unele mistere. Însă, ca să nu fie totul prea simplu, cititorul este plasat în război (mai precis, al Doilea Mondial), printre bombe, cadavre, un oraș distrus și plin de sânge, unde oamenii încearcă totuși să ducă un trai normal. În sfârșit, cititorul ajunge în 1941 și reușește să afle cum a început totul.
Veghea e o carte în care se împletesc atât de armonios dragostea, războiul, drama, relațiile interzise, sexul, descrieri menite să îți ridice părul pe mâini, încât ți-e foarte greu s-o lași din mână odată ce te-ai apucat s-o citești. E cu adevărat o carte impresionantă. Cu siguranță că nu a fost degeaba nominalizată la premii literare importante: Booker Prize, Orange Prize 2006, James Tait Black Memorial Prize și Cartea Anului în Marea Britanie. Din punctul meu de vedere, păcat că nu a și câștigat. Ar fi meritat din plin.
Mie îmi place întotdeauna să mă las purtată în trecut, să îmi imaginez (mai ales când descrierile mă ajută atât de tare) cum trăiau oamenii atunci, cum se îmbrăcau, unde lucrau, de ce prejudecăți se loveau. E cu adevărat o provocare să trăiești în vremuri de restriște. Abia atunci îți dai seama cât de ușoară e viața ta, și cât de puține probleme ai.
