Subscribe:

sâmbătă, 7 august 2010

Regina gafelor 1, 2, 3 și...



Din seria "Regina gafelor" (Queen of Babble) a lui Meg Cabot au apărut la Editura Humanitas, în colecția Cocktail, primele două volume: "Regina gafelor" și "Regina gafelor la New York", pe care pot să spun că le-am citit pe nerăsuflate.
Meg Cabot are un stil savuros de a scrie, nu cred că există pagină care să nu te facă măcar să chicotești puțin, ca să nu zic să râzi în hohote.
Eroina noastră, Lizzie Nichols, e o fetișcană fericită că a terminat facultatea (deși toată lumea se întreabă la ce i-ar putea folosi o diplomă în domeniul modei) și află cu stupoare chiar la petrecerea de absolvire că trebuie să conceapă o lucrare de licență ca să fie cu adevărat absolventă de facultate. Așa că are ce face pe timpul verii!
Nu e foarte greu de dat seama că titlul se referă la Lizzie: într-adevăr, are o problemă în a-și ține gura și face gafe la tot pasul. Constați totuși, că ar putea fi și mai rău! Bine că nu spune cu voce tare CHIAR tot ce gândește!
Pasionată peste măsură de hainele vintage, începe să restaureze rochii de mireasă și astfel își găsește vocația.
În primul volum, Lizzie are parte de un prieten soios și fără viitor (Andrew), care îi trimite poze cu fundul lui gol, dar pentru care ea găsește scuze aproape la infinit. Laitmotivul acestui volum este sexul oral. Da! Ai citit bine. Lizzie îi face sex oral lui Andrew DIN MILĂ și apoi...îl vrea înapoi. Din păcate, nu e tocmai ceva rambursabil, așa că se mulțumește să pomenească de asta o dată la câteva pagini. Până la urmă, Lizzie scapă din casa părinților lui Andrew unde era musafir, și abia de acolo încep adevăratele peripeții. Sigur, n-o să mă apuc să le înșir, ca să nu stric plăcerea lecturii pentru cine n-a citit-o. Dar...cuvinte cheie: tren, tip mișto, Franța, castel, vin, prinț, sex în cramă, woooow...


Volumul doi, Regina Gafelor la New York, te prinde la fel de tare ca și primul, citești fiecare pagină așteptând să vezi ce prostii mai spune/face Lizzie. E destul de clar, Lizzie se mută la New York împreună cu cea mai recentă cucerire a ei, iar prietena ei Shari se mută cu Chaz. Așa începe cucerirea Marelui Oraș. Pentru că nu prea își găsește nimic de muncă, e nevoită să se angajeze ca secretară la firma de avocatură a tatălui lui Chaz, iar apoi face muncă voluntară la un magazin de rochii de mireasă, Chez Henri. Se pare însă că asta va fi marea ei șansă să se afirme în domeniul pe care îl îndrăgește atât de mult.

Volumul al treilea, și ultimul, din păcate, Regina gafelor se mărită, e plin se răsturnări de situație și elemente neprevăzute, față de primele două volume, care sunt ușor previzibile. Lizzie se logodește, însă de fiecare dată când se gândește la logodnicul ei sau la nuntă o apucă mâncărimile. La propriu! De ce? E clar un motiv pentru asta, dar nu aș vrea să îl divulg.

Una peste alta, Lizze RULZ! Mie mi-a plăcut foarte mult de Lizzie, poate pentru că m-am regăsit în ea uneori, am gândit de multe ori ca ea, și aventurile ei îți dau apă la moară să-ti imaginezi ce ai fi făcut tu în situația ei. I-ai fi dat papucii fraierului de la prima minciună? I-ai fi găsit scuze la infinit? Ai lua primul tren spre Franța? Ți-ai spune păsul unui necunoscut deosebit de arătos din tren?

Pentru răspuns la toate întrebările astea...încearcă primul volum și vezi dacă te prinde. Sigur o să vrei să le citești și pe restul după aceea!
Lectură plăcută!

14 comentarii:

Anonim spunea...

unde as putea gasi ultima carte?

Cristina spunea...

Poti sa imi trimiti o adresa de mail intr-un comment (pe care n-o sa il public) si ti-o trimit prin mail. O am pe calculator. Nu mai stiu exact de unde am luat-o. Dar e in engleza, pentru ca in romana nu s-a publicat inca.

Anonim spunea...

Ai idee daca s-a tradus ultima carte si in romana?

Anonim spunea...

Am citit primele 2 volume si sunt extrem de faine. Le-am devorat! Sper sa apara si cel de-al treilea, tradus, in curand!

Cristina spunea...

Din pacate partea a 3-a nu a aparut inca in limba romana. Si chiar e foarte tare, ca si celelalte, si plina de rasturnari de situatie :)

Anonim spunea...

As avea o rugaminte! Daca cumva afli ceva despre aparitia ei, te-as ruga mult sa ma anunti si pe mine! Stiu ca poate am o pretentie destul de mare, insa daca o zaresti prin librarii te-as ruga mult sa-mi spui. Mi-as dori ca odata ce apare sa mi-o si iau. Multumesc mult:)!

Cristina spunea...

Sigur ca da! Eu ma mai uit in general pe site-urile editurilor preferate la sectiunea de carti in pregatire, insa din pacate nu am vazut-o inca acolo. Speram sa se intample cat mai curand, pentru ca si mie mi-e dor de Lizzie :)

Anonim spunea...

Prima oara am citit Regina Gafelor acum 1 an, la biblioteca si mi-a placut asa de mult, incat mi-am cumparat-o asta vara. Cand am vazut ca a aparut cea de-a 2 a carte, eram la munte si intrand in librarie, am si achizitionat-o. Acum, cand am vazut ca exista si cea de-a 3 a carte, abia astept sa o citesc. Pacat ca nu sunt mai multe, la fel ca seria de volume ale Sophiei Kinsella :)!
Am observat mai multe carti din colectia Chic pe acest blog, cateva citite si de mine. La indemnul recenziilor tale, cred ca le voi citi si pe restul, cand voi avea ocazia:) ! Felicitari pentru blog!!
P.S. : A-si dori sa iti recomand cateva carti:
1.,,Vreau sa fiu V.I.P.'' si ,,Diavolul se imbraca de la Prada'' de Lauren Weisberger
2.,,Pentru ca-si permite'' de Bridie Clark. Sunt foarte amuzante si interesante si merita citite:). Cu respect, Andreea !

Cristina spunea...

Salut, Andreea!
Mulțumesc mult pentru aprecieri, și să știi că am citit "Vreau să fiu V.I.P." și "Diavolul se îmbracă de la Prada" (nu le am în bibliotecă, dar mi le-a împrumutat o prietenă). Într-adevar, sunt foarte reușite. Mi-a mai plăcut, tot de Lauren Weisberger și "Pe urmele lui Harry Winston". Am auzit de cartea "Pentru că-și permite", însă nu am cumpărat-o până acum. Dar pentru că acum știu ca e simpatică, o să o cumpăr. :)
În momentul de față citesc "Un tip la înălțime" (scrisă de Marisa Mackle), care este surpinzător de savuroasă. Ți-o recomand, cu siguranță o să îți placă, dat fiind ca agreezi genul!

Cu simpatie, Cristina! :)

Unknown spunea...

buna. ce mai stii de regina gafelor vol 3, crezi ca o pot gasi la vreo librarie din romania?

Unknown spunea...

Și eu intenționez să-mi cumpăr seria Regina gafelor , din păcate doar două nr. sunt traduse ... sper să fie niște cărți pe cinste !

Cristina spunea...

Eu garantez pentru ele! :D

Anonim spunea...

Nu te supara, ne poti anunta si pe noi cand apare volumul trei?

Cristina spunea...

Sigur ca da!

Trimiteți un comentariu